|
Pestera nr.5 de pe Lelici
- notã preliminarã -
Lucrarea de fatã este o prezentare de ansamblu a Pesterii nr.5 de pe Lelici ce suscitã interes atât din punct de vedere geologic cât si paleontologic si biospeologic, urmând ca pe viitor sã se aprofundeze studiile în aceastã zonã.
1. Localizare, cãi de acces
Pestera nr.5 de pe Lelici este situatã în versantul stâng al Pârâului Lelici, afluent de dreapta al Tibãului, zona de interes încadrându-se pãrtii de vest a Muntilor Maramuresului. Din punct de vedere hidrografic, Pârâul Lelici apartine de bazinul hidrografic al Bistritei Aurii. Din punct de vedere administrativ, pestera se aflã pe teritoriul judetului Suceava, apartinând de satul Tibãu din cadrul comunei Cârlibaba.
Accesul în zonã se face prin intermediul drumului national DN 18 Iacobeni - Borsa, din care se ramificã drumul forestier Þibãu ce se strãbate pe o distantã de aproximativ 3 km pânã în dreptul confluentei Tibãului cu Lelici. De la aceastã confluentã, pe o distantã de aproximativ 2 km, cu putin înainte de a doua carierã de calcare, este sãpatã în versantul stâng al Pârâului Lelici la o altitudine relativã de aproximativ 20m - Pestera nr.5 (altitudinea absolutã situându-se între 1100-1125m).
2. Istoricul cercetãrilor
Pestera a fost descoperitã la data de 16.04.1983 de cãtre membrii Clubului de Speologie Bucovina (mai exact de grupul format din: Adrian Done, Rodica Mihalescu si Nelu Bulc, conform fisei de anunt si confirmare înregistratã în cadastrul Institutului de Speologie). Galeriile sunt relativ înguste si prezintã des târâsuri. Tot atunci a fost pentru prima datã exploratã si cartatã. În anii urmãtori au mai fost cartati 20m de galerie.
Cercetãrile au fost reluate de curând, între anii 2001-2002, în special pentru efectuarea unor sondaje paleontologice la intrarea nr.4 a pesterii.
3. Descrierea pesterii
Pestera nr.5 de pe Lelici apartine tipului fosil si datoritã celor sase intrãri pe care la prezintã (H x l m: 6x10; 2x1,5; 2,1x 3; 1,5x4; 0,9x1; 0,6x0,6), circulatia aerului permite o bunã aerare. Temperatura medie anualã si multi anualã se situeazã între 3-4O C.*
Lungimea totalã a pesterii este de 184m, iar denivelarea de 7,48m, cotele extreme fiind de +4,03m în fundul galeriei a doua ce se terminã printr-un perete abrupt înclinat si 3,45m în intrarea nr.1.
Galeriile sunt relativ înguste si prezintã des târâsuri. Podeaua galeriilor este acoperitã de un strat gros de ordinul metrilor de material acumulativ aluvial, transportat de cursurile subterane, dar si materiale de gelifractie si grohotisuri rezultate prin procese de incaziune.
Nu se întâlnesc forme de coroziune si eroziune si nici speleoteme deosebite. Se remarcã doar prezenta unor cruste stalagmitice, iar parietal se gãsesc mici coralite si depuneri de montmilch. Coralitele mai pot fi observate si pe detritusul de incaziune de pe podea, la fel cum si montmilch-ul acoperã suprafete apreciabile de pe tavan la capãtul galeriilor.
Pe peretele din dreapta al primei intrãri se remarcã prezenta unor rozete de diferite mãrimi, în masa calcarului de aproximativ 10-20cm. Forma lor este aproape circularã si prezintã o alternantã de benzi de culori închise, cenusii, si culori mai deschise, ce sugereazã probabil faptul cã dezvoltarea lor a depins în mare mãsurã de conditiile climatice ale formãrii substratului. Încã nu cunoastem cauza aparitiei lor si nici natura formãrii lor. Cert este cã pot fi întâlnite numai în acest sector de intrare. Urmeazã ca pe baza studiilor efectuate ulterior sã putem conchide asupra genezei lor. (continuare în numãrul viitor)
Mona
* mai exact de grupul format din: Adrian Done, Rodica Mihalescu si Nelu Bulc, conform fisei de anunt si confirmare înregistratã în cadastrul Institutului de Speologie.
* dupã temperatura mãsuratã în interiorul pesterii care este de 3,5oC. |
|
|
4. Date geologice
Sub aspect geologic, sectorul Lelici se încadreazã în sinclinalul marginal al zonei cristalino-mezozoice din Carpatii Orientali, prezentând în fundament grupul de Rebra (Precambrian superior) reprezentat de dolomite calcaroase si calcare zaharoide, urmeazã grupul de Tulghes cu sisturi cu porfiroblaste de albit, seria de Tibãu ce prezintã calcare cenusii negricioase peste care se dispune cuvertura postmezocretacicã (Eocen mediu si superior) formatã din calcare fosilifere cenusii.
În aceste calcare eocene s-a format si Pestera nr.5 de pe Lelici. Macroscopic, calcarul eocen este o rocã de culoare cenusie, cu nuante mai închise sau mai deschise, în care se disting cu ochiul liber forme de numuliti, fragmente de lamelibranchiate si bioclaste de Pecten sp. Au aspect omogen cu spãrturã neregulatã si aschioasã.
Analizele chimice efectuate pe probe prelevate din diferite sectoare de aparitie au indicat continuturi de CaCO3, dupã cum urmeazã:
-în sectorul Lelici 1- între 69,88- 86,66%;
-în sectorul Lelici 2- între 74,13- 93,48%
Din forajele executate în sectorul Lelici 1 (16 foraje - în extremitatea N si NE a carierei nr.1 Lelici), grosimea stratelor de calcare eocene este cuprinsã între 0,5- 60m, în timp ce în sectorul Lelici 2 ( situat în extinderea NV a carierei nr.2 Lelici) stratele de calcar prezintã o grosime între 2,70- 55m.
În ceea ce priveste fisuratia, se remarcã existenta mai multor categorii de fisuri: de strat, de ordinul I ce trec în fisuri de ordinul II. În diagramele - rozetã întocmite sunt redate directiile dominante ale principalelor sisteme de fisuri în sectoarele investigate. Rezultã un grad de fisuratie mediu al masivului de calcare.
Interesant este cã directiile sistemelor de fisuri se regãsesc exact în directiile principale de dezvoltare a galeriilor (aproximativ 345-355o NV-SE si corespund faliilor directionale din zonã presupuse a fi cele mai vechi, cu orientarea generalã NV-SE). Mai mult decât atât, observãm cã toate galeriile pesterii se terminã aproximativ pe acelasi aliniament NE-SV ce corespunde sistemelor de fisuri din rozeta efectuatã în cariera nr.1 de pe Lelici (aproximativ 70o NE-SV, conform directiei faliilor transversale).
Problema se pune în felul urmãtor: desi Pestera nr.5 se gãseste mai aproape de a doua carierã la o distantã de cca 200m, directia aliniamentului dat de terminusul galeriilor se aseamãnã mai mult cu rozeta de fisuratie din prima carierã, situatã la o distantã de aproximativ 2 km aval de pesterã.
Aprofundarea studiilor în acest sens va permite lãmurirea genezei si evolutiei pesterii dupã directiile preferentiale ale acestor sisteme de fisuri. Cert este, cã dupã aceastã fisurã existã posibilitatea continuãrii pesterii.
5. Aspecte biospeologice
Din punct de vedere biospeologic putem afirma cã Pestera nr.5 de pe Lelici constituie un habitat relativ prielnic, în special pentru grupa artropodelor. Din colectãrile directe de faunã, s-au retinut dintre arachnide o specie interesantã de pseudoscorpioni, câteva specii de opilionizi, iar dintre araneide, binecunoscutul Meta menardi. Dintre insecte, se remarcã prezenta, în special a dipterelor si lepidopterelor: Scolyopterix libatrix si Triphoza dubitata, aceasta din urmã fiind o specie caracteristicã pesterilor reci, ce se gãseste cu precãdere în partea inferioarã a peretilor.
Vertebratele sunt reprezentate de ordinul Chiroptera, mai exact de familia Vespertilionidelor cu doi reprezentanti de seamã: Myotis daubentoni si Myotis blithy.
Se poate, de asemenea, mentiona prezenta fragmentelor de oase recente de-a lungul galeriilor, în special de carnivore - feline, dar si de ierbivore (capre, cãprioare), resturi gãsite în mare parte sub blocurile de calcare de pe podea. Tot aici a fost gãsit si un schelet de Canis sp. în conexiune anatomicã, de asemenea de datã relativ recentã.
Pe baza acestor fragmente de oase se poate afirma cã pestera a constituit si încã constituie un bun adãpost pentru animale atât pentru hibernare, cât si pentru hrãnire si reproducere.
6. Concluzii
Din cele prezentate mai sus rezultã cã Pestera nr.5 de pe Lelici reprezintã una din pesterile semnificative din aceastã zonã (si chiar din judet, alãturi de binecunoscuta Pesterã a Liliecilor din Muntii Rarãu), atât prin lungimea sa, cât si prin complexitatea fenomenelor pe care le prezintã care au dus la formarea si dezvoltarea ei. Aceasta atestã existenta unui carst chiar si aici în nordul tãrii, unde conditiile formãrii si extinderii acestuia au fost mai putin prielnice.
Pe viitor, continuarea studiilor vor permite gãsirea de rãspunsuri mai concrete la problemele prezentate în aceastã notã informativã (geneza rozetelor de pe peretele exterior si formarea pesterii tinând cont de orientarea sistemelor de fisuratie din zonã) cu scopul abordãrii dintr-o eventualã perspectivã monograficã a zonei.
Bibliografie
1. Bleahu M,(1982)- „Relieful carstic"- Edit. Albatros, Bucuresti
2. Bleahu M,(1974)- „Morfologia carsticã"- Edit. ªtiintificã, Bucuresti
3. Negrea ª si Negrea Alexandrina,(2001)- „Îndrumãtor pentru colectarea, conservarea si recunoasterea faunei subterane terestre"- Societatea Românã de Speologie si Carstologie, Bucuresti
4. Negrea ª,(2001)- „Introducere în ecologia si protectia mediilor subterane terestre si acvatice"- Societatea Românã de Speologie si Carstologie, Bucuresti
5. Poptãmas O, Iacobescu G, Jora D,(1991)- „Raport asupra prospectiunilor geologo-tehnice pentru roci ornamentale executate în perimetrul Pârâu ªes - Valea Þibãului (jud. Suceava)"- I.P.E.G. Suceava, Câmpulung Moldovenesc
6. Rosu Al,(1973)- „Geografia fizicã a României"- Edit. Didacticã si Pedagogicã, Bucuresti. |
