|
Asociatia Romana de Cosmonautica si Aeronautica ARCA Space si-a dat acordul ca, in cadrul Misiunii 2 de test a vehiculului suborbital STABILO, sa ataseze de balonul solar, ca sarcina suplimentara, o baliza radio care va opera in banda de 2m alocata radioamatorilor.
Asociatia ARCA, prezidata de domnul ing. Dumitru Popescu, este o organizatie non-guvernamentala inregistrata oficial in anul 1999, avand ca scop promovarea proiectelor aerospatiale si a altor activitati conexe. Incepand cu anul 2002, ARCA este unul dintre participantii activi la competitia XPrize, competitie prin care se urmareste dezvoltarea unei noi generatii de vehicule sub-orbitale destinate turismului spatial. Informatii despre echipa ARCA si despre proiectele aflate in desfasurare se gasesc pe situl organizatiei: www.arcaspace.ro . Pe acelasi site se poate viziona un reportaj Antena3 cu lansarea Stabilo Misiunea 1 din data de 2 Decembrie 2006. Programul zborurilor ARCA Space 2004 -2009 se poate vedea aici.
Baliza va transmite indicativul YO8KGU/AM ( indicativul radioclubului studentesc al Universitatii "Stefan cel Mare" Suceava), un text de control si un numar compus din trei cifre care se incrementeaza la fiecare repetare a mesajului. |