Inapoi la comunicari

Pseudocarst  în  Lunca  Sucevei

     Formele carstice cele mai tipice, cele mai dezvoltate si mai frecvente apar pe rocile carstificabile (calcare, roci evaporitice - sare, gips, anhidrit, etc; roci detritice cu ciment calcaros (clastocarst)- conglomerate si gresii calcaroase; si pe diverse roci foarte greu solubile, dar care cu timpul genereazã forme carstice - gresii silicioase si cuartite). Existã însã forme similare celor carstice ce au la bazã cu totul alte procese morfogenetice decât dizolvarea. Ele sunt grupate sub numele generic de forme pseudocarstice. Ca si în cazul rocilor solubile, care prin dizolvare dau nastere atât la forme exocarstice cât si endocarstice, una din conditiile de bazã pentru desfãsurarea carstificãrii este permeabilitatea, care se manifestã în functie de caracterul spatiilor din rocã. Procesul este generat de sufoziune de unde si termenul de pseudocarst sufozional.
     Loessul este o rocã detriticã, microporoasã, pulverulentã, lipsitã de stratificatie, formatã din particule de praf , granule de cuart, calcare, minerale argiloase si alte minerale.
     Regiunea studiatã este situatã în Podisul Sucevei (subunitate a Podisului Moldovei), la SE de orasul Suceava, pe Dealul Cetãtii (351m), la o altitudine relativã de 80m fatã de albia minorã a Râului Suceava, zona mai fiind cunoscutã si sub numele de Stânca Ciorii.
    Relieful actual este predominant sculptural, fluvio-deluvial, de vârsta cuaternarã, reprezentat prin versanti deluviali cu degradãri accentuate. Suprafetele acestora sunt acoperite cu depozite deluviale formate din luturi argilo-nisipoase, argile cu lentile de nisipuri, pietrisuri, lentile de gresii.  
     Particularitãtile morfogenetice ale reliefului sunt reprezentate de: clima temperat-continentalã moderatã de dealuri joase (sub 500m) cu precipitatii de 600-700 mm/an ce se reflectã în regimul hidrologic variat, cu vânturi predominante din V si NV, îngheturi timpurii si ierni lungi, cu zãpadã abundentã, si scurgere superficialã accentuatã, cu caracter torential primãvara si vara; structura tectonicã monoclinalã a a Sarmatianului pe directia NV-SE; alcãtuirea geologicã variatã - desele alternante de nisipuri, argile, marne cu pachete de gresii, depozite detritice cuaternare cu numeroase pânze de ape subterane deschise la zi pe pante; factorii biotici reprezentati de interventia omului, concretizatã, mai ales, în lucrãrile agricole.
     Reteaua hidrograficã este reprezentatã de Râul Suceava, cu directie generalã de curgere NV-SE, care colecteazã principalele ape curgãtoare din zonã. Râul Suceava separã Dealul Cetãtii de Dealul Mãnãstirii, iarPârâul Târgului separã Dealul Cetãtii de Dealul Zamca.
     Din punct de vedere geologic, Podisul Sucevei s-a format pe fundamentul vechii Platforme Est-Europene (apãrutã în erele Arhaicã si Proterozoicã), aflat la 1500 m adâncime, depunându-se apoi strate sedimentare de vârstã Paleozoicã, Mezozoicã si Neozoicã. Cele mai noi depozite geologice care intrã în alcãtuirea reliefului actual si care apar la zi în perimetrul studiat sunt de vârstã Sarmaticã si Cuaternarã, depozitele de loess apartinând Pleistocenului superior (Bãcãuanu V., 1980 - "Podisul Moldovei"). Ulterior, teritoriul ocupat în prezent de oras si împrejurimile sale a fost acoperit de apele Mãrii Sarmatice. Începând cu Sarmatianul mediu, datoritã înãltãrii epirogenetice a pãrtii de nord a Podisului Moldovei, regiunea Sucevei a devenit uscat, fiind supusã actiunii de modelare a factorilor externi.
     Un profil geologic efectuat pe versant în regiunea studiatã aratã o succesiune de strate de felul: luturi loessoide de origine aluvio-coluvialã - cuaternare; pietrisuri; intercalatii de gresii calcaroase; argile, marne sarmatice cu altercatii de nisipuri si gresii si gresii calcaroase sarmatiene.

(figura 1 - profil geologic)

     Geneza pesterii este strâns legatã de formarea si evoluþia versantului. Un rol deosebit în formarea acestei cavitãþi l-au avut procesele de sufoziune, la care se adaugã si eroziuni torenþiale si chiar alunecãri de teren.
     Formarea pesterii a fost favorizatã de existenþa unei ravene formatã pe versant astfel: iniþial s-au manifestat procese de sufoziune -tasare la contactul dintre stratul friabil de loess cu grosimea de 20 - 25m si cel compact de pietrisuri, procese ce au fost favorizate de panta accentuatã a versantului si de circulaþia usoarã a apei în masa loessului, ducând la apariþia unei vãi de tip torenþial; într-o fazã mai avansatã a degradãrii versantului, proceselor de sufoziune-tasare li s-au asociat si cele de eroziune torenþialã si alunecãri de teren, ce au dus la adâncirea vãii si formarea versanþilor abrupþi. Aceastã evoluþie se poate deduce din existenþa pe acelasi versant a altor vãi în diferite stadii de evoluþie.

Vale torenþialã ºi dispoziþia stratelor = fig 2a prezent, fig 2b trecut

     Procesele de sufoziune-tasare au determinat, în cadrul versantului drept al Sucevei, deplasarea unei portiuni de rocã. Masa desprinsã a avut o componentã a deplasãrii pe orizontalã si una pe verticalã, cea pe orizontalã fiind mult mai micã decât cea pe verticalã. Materialul deplasat a blocat cursul vãii, însã apa torentialã a sãpat la contactul dintre versant si masa alunecatã, determinând un curs paralel cu valea. Ulterior, alte prãbusiri si alunecãri de teren, de mai micã importantã însã, au dus la bararea acestui curs subteran si drenarea apei spre versantul stâng.
     Initial, pestera a avut douã intrãri, cu diferentã de nivel, ceea ce a permis o circulatie intensã a aerului  ce a determinat uscarea galeriei. Acesta ar putea fi unul din motivele pãstrãrii cavitãtii intacte. Actualmente, pestera este foarte uscatã, numai în perioadele ploioase se observã o umezire a bazei galeriei principale.

 Intrarea in peºterã = fig 3a prezent, 3b trecut)

     Pestera din Dealul Cetãtii a fost descoperitã în primãvara lui 1991, iar lucrarea de fatã îsi propune sã analizeze evolutia ei între 1991-2001.
     Cavitatea se aflã la marginile versantului, în zona deluviului de surpare, la contactul dintre luturile loessoide si pietrisuri, fiind orientatã de-a lungul vãii torentiale aproximativ pe directia N-S.
     Dupã cartarea initialã, aceasta se afla pe locul doi în tarã între pesterile în loess având o lungime de 23 m, 15m extensie si -6 m denivelare - dupã  Pestera în loess din Valea lui Mos Stoian din bazinul Dunãrii între Oltina si Dunãreni din Dobrogea de Sud, care totaliza 102 m lungime si -13 m denivelare (dupã cartãrile Clubului de Speologie Hades Ploiesti din 1979 publicate de Goran C. (1980) - "Cadastrul pesterilor din România"). În prezent, dupã o nouã recartare, ea are o lungime de 12 m, o extensie de 9,5 m si -4,58 m denivelare. Observãm o evolutie accentuatã pe parcursul acestor 10 ani, datoratã, dupã cum am mai spus complexelor procese geomorfologice actuale.
     Din suprapunerea schitelor de hartã ale pesterii, se poate observa usor cã a doua intrare, din aval, s-a prãbusit si o bunã parte din intrarea din amonte a fost îndepãrtatã de alunecãrile de teren. Dacã, initial, intrarea superioarã avea forma unei pâlnii cu diametrul de aproximativ 2 m, care se continua cu o portiune înclinatã de aproximativ 45⁰, acum putem constata cã aceasta s-a lãrgit având un diametru de 2,35 m si panta mai accentuatã (aprox. 50⁰).

În acest prim sector descendent se întâlnesc pe podea materiale provenite din zona de surpare de la intrare. Sectorul care urmeazã este aproximativ orizontal, cu înãltimi ale galeriei de 1,5-2 m. Pe podea si pe pereti se observã urme ale curgerii apei (meandre, nivele de eroziune, siroiri). Podeaua este acoperitã cu o crustã argiloasã care nu este continuã, aceasta devenind mai evidentã spre punctul terminus al pesterii unde atinge o grosime de 4 pânã la 10 cm.

     În articolul "Pesteri în loess din Lunca Sucevei" (Doina Morar) apãrut în publicatia "Cercetãri speologice bucovinene" (1994) se semnaleazã prezenta pãpusilor de loess, care, actualmente nu au mai putut fi gãsite. Pãpusile de loess reprezintã niste concretiuni calcaroase formate ca urmare a circulatiei lesnicioase a apei în loess care determinã deplasarea carbonatului de calciu cãtre baza rocii, mai umedã si mai putin permeabilã si precipitarea acestuia.
     Pe tavanul galeriei se observã prezenta rãdãcinilor de plante din sol.
     Fauna pesterii este bogatã în Diptere, mai exact tântari (Culex pipiens) si Lepidoptere - Scoliopterix libatrix - ce se gãsesc pe tavanul galeriei. Cavitatea constituie un habitat prielnic pentru somnul hibernal profund datoritã temperaturii relativ constante si a aerului putin umed.

     De mentionat este si prezenta unui craniu de carnivor si a câtorva oase prinse în peretii laterali ai galeriei sau aflate pe podea, mai ales în sectorul orizontal al pesterii.
     În concluzie, Pestera din Dealul Cetãtii s-a format datoritã proceselor de sufoziune, având drept factori favorizanti: lutul loessoid, apa si panta.
     În intervalul 1991-2001, pestera si-a pãstrat, în linii mari, sensul de evolutie si conturul relativ, înregistrând doar usoare modificãri ale formei galeriei (lãrgiri sau îngustãri), în concordantã cu evolutia versantului si a proceselor care-l modeleazã continuu.
     În viitor, configuratia galeriei pesterii se va modifica neîncetat si se va micsora pânã la disparitia totalã.

BIBLIOGRAFIE

1.Bãcãuanu V. , et colab, (1980) - "Podisul Moldovei" - Edit. Stiintificã si enciclopedicã, Bucuresti
2.Bleahu M., (1982) - "Relieful carstic" - Edit. Albatros, Bucuresti
3.Bojoi I., (1979) - "Geomorfologie" - curs litografiat - Suceava
4. * * * (1994) "Cercetãri speologice bucovinene", Club Speo Bucovina, Suceava
5.Naum T. , Grigore M. (1974) - "Geomorfologie" - Edit. Didiacticã si Pedagogicã, Bucuresti
6.Pascu G. , Popescu N., Ielenicz M. (1974) - "Relieful României" - Edit. Stiintificã, Bucuresti
7.Posea Gr. (1976) - "Geomorfologie" - Edit. Didiacticã si Pedagogicã , Bucuresti