|
|
 |
|
|
Relieful carstic din Rrarãu
Autor : Carmen Vasilie
Coordonator : lector univ. dr. Viorel Chiritã
Masivul Rarãu este situat în partea central-nordicã a Carpatilor Orientali.
Prin pozitia sa, Rarãul se aflã într-o zonã de contact morfostructuralã între cristalinul central-carpatic din V cu un relief impunãtor altimetric si flisul din E cu un relief mai scund, puternic fragmentat în culmi alungite.
Rarãul se caracterizeazã printr-o mare varietate petrograficã, diversitate de tipuri si forme de relief, inversiunea morfologicã tipicã(sinclinalul suspendat-V. Mutihac) întrunind particularitãtile celor douã unitãti morfostructurale între care se interpune. Structural, Rarãul apartine cristalinului mezozoic.
Geologia: Masivul Rarãu are o alcãtuire petrograficã diversificatã si o tectonicã foarte complexã. În cuveta sinclinalului marginal extern sunt straturi groase de roci sedimentare de vârstã mezozoicã cum ar fi : conglomerate, gresii, calcare, afectate de o tectonicã dominatã de sariaje complexe.
Litologic, umplutura sinclinalului este dominant conglomeraticã iar calcarele se întâlnesc mai mult in zona centralã înaltã(Pietrele Doamnei, Hãghimis, Piatra Zimbrului, Rarãu, Popchii Rarãului si Todirescu) . Calcarele triasice si urgoniene considerate relativ pure(dupã V. Mutihac ) se gãsesc în Pietrele Doamnei si vârful Rarãu. Eroziunea selectivã a detasat numeroase klippe calcaroase cu functionalitate morfologicã de martori de eroziune. Principalii factori morfogenetici care au modelat relieful sunt: alcãtuirea litologicã variatã, structura tectonicã complexã (dominatã de sariaje) si clima prin elementele specifice.
Relieful carstic si pseudocarstic dau o notã distinctã Rarãului.Rocile carstificabile se caracterizeazã printr-o pondere importantã a componentei solubile(peste 60% din volumul total al rocii). Pe ansamblu, calcarele, sunt rãspândite pe o suprafatã de 180, 87 ha. iar dolomitele au o pondere mai însemnatã 930, 36 ha. Rocile clastocarstice genereazã forme carstice sporadice si mai putin tipice. Rocile carstificabile ocupã 11, 96% din ansamblul teritoriului(Constantin Rusu Iasi 1997).
Relieful exocarstic
Formele de relief ale exocarstului reprezintã componenta principalã a carstului din Rarãu. Dintre formele morfologice exocarstice amintim: lapiezuri , doline, vãi seci, chei si un ponor. |
|
|
|
Lapiezurile
S-au dezvoltat in toate arealele cu formatiuni carstificabile. Principalele tipuri de lapiezuri sunt: liniare ce se instaleazã pe directia unor fisuri în masa rocii si au dimensiuni mici(lãtimi de câtiva cm. si adâncimi pânã la 10-20 cm.); rotunjite care se dezvoltã mai ales în adâncime, au contururi neregulate circulare si elipsoidale cu diametre de câtiva zeci de cm. si adâncimi ceva mai mari; mixte care se gãsesc pe unele suprafete nude unde se formeazã mici câmpuri de lapiezuri cu crestele dintre ele rotunjite. Acestea se gãsesc în Pietrele Doamnei, Popchii Rarãului, Hãghimis, Todirescu si în masele izolate de calcar. Lapiezurile mai apar si înhumate în Pietrele Doamnei. |
|
|
|
|
|
Dolinele
Acestea sunt mai putin dezvoltate, se pot întâlni pe platoul Rarãului, în zona Todirescu si formeazã totusi mici "câmpuri" de doline la S de Culmea Popchilor. Dimensiunile sunt relativ mici cu diametre de la 3 la 30 m. Un caz aparte îl constituie evolutia carsticã a unor doline foarte alungite (de tip sant) care pot trece în uluce carstice. Cele mai clare canale carstice se întâlnesc pe platoul dintre cabana Pastoralã si pestera Liliecilor dar si pe flancul NV al Popchilor Rarãului(I. Sârcu si colab. 1971)
Vãile seci (sohodolurile )
Provin prin pierderea apei unor vãi în subteran printre blocuri calcaroase si fisuri. Cel mai tipic sector de sohodol se întâlneste în aval de cheile de pe pârâul lui Ion pe o portiune de câteva sute de metri.
Cheile
Dau si ele o notã aparte peisajului morfologic. Cele mai reprezentative sunt cheile Moara Dracului si cele de pe pârâul lui Ion dar se mai evidentiazã cheile Zugrenilor si Piatra Buhãi. |
|
|
|
Cheile de pe paraul lui Ion se afla amonte de sohodol si sunt formate prin evolutia unor sectoare de canale carstice de suprafatã si subterane pânã la stadiul actual.
Cheile Moara Dracului sunt situate pe cursul superior al pârâului Valea Caselor, afluent de dreapta a râului Moldova si se aflã pe versantul de N al masivului Rarãu. Acestea se desfãsoarã pe o lungime de 60-70m., au o lãtime medie de 4-5m. cu pereti înalti si numeroase surplombe. Evolutia cheii continuã si în prezent deoarece nu s-a atins baza dolomiticã. |
|
|
|
|
|
Ponorul
In Rarãu este un singur ponor: formã exocarsticã de relief pe unde se pierde apa în subteran în perioadele ploioase ale anului. Are o dimensiune micã si se aflã situat la mijlocul distantei dintre Pietrele Doamnei si Pestera Liliecilor pe platoul de lângã Cabana Pastoralã.
Pe lângã aceste forme exocarstice mai apar si forme calcaroase cum ar fi: crestele calcaroase ce corespund unor aliniamente de klippe cum ar fi Pietrele Doamnei, Creasta Hãghimisului, Popchii Rarãului; abrupturile calcaroase au un aspect morfologic distinct si sunt denivelãri ce ajung pânã la 125 m. Cel mai cunoscut este abruptul Rarãului (cu o lungime de 2km.), cel al Pietrei ªoimului si al Pietrei Zimbrului (ultimile douã cu energii de 69-100m.); bâtcile, vârfuri rotunjite ce dominã versantii sudici si estici ai masivului apar în cadrul unor aliniamente (Runculet - Obcior si Hâga - Moara Dracului); grohotisurile forme calcaroase de acumulare formate prin dezagregarea calcarelor si apar pe o suprafatã de 25km2. |
|
|
|
 |
|
|
|
Relieful endocarstic
Este bine dezvoltat în Masivul Rarãu si este reprezentat de avene si pesteri. Cele mai multe forme endocarstice se aflã în stâncile Pietrele Doamnei si în Masivul Hãghimis. Acesta din urmã este de fapt un olistolit de mari dimensiuni(550m. lungime, 200m. lãtime si 120m. înãltime) format din calcare jurasice, care stã izolat pe o creastã si înãuntrul cãruia se aflã cea mai mare pesterã de tractiune gravitationalã. (Marcian Bleahu 1982). Fenomenul de tractiune gravitationalã a avut loc datoritã atractiei gravitationale exercitate de gol iar formele urmãresc marginea abruptului si se mentin în general la distante foarte mici fatã de acesta-abruptul.(Bleahu 1982) Dar nu numai tractiunea gravitationalã a participat la formarea pesterilor si avenelor din Pietrele Doamnei ci si prãbusirea unor blocuri de stânci care prin îngrãmãdirea lor haoticã au prins goluri sub ele. |
|
|
|
Formele endocarstice din Pietrele Doamnei
Pietrele Doamnei ascund multe forme endocarstice atât avene(verticale de tractiune gravitationalã- Bleahu 1982) cât si pesteri.
Avenele descoperite aici au lungimi de la 35 la 60 m. Acestea sunt foarte înguste cu peretii neregulati, fãrã urme de dizolvare deci este exclusã prezenta unei circulatii subterane a apei în trecut, iar accesul în ele fãrã echipament T.S.A. nu se poate face. Pe alocuri între pereti se mai gãsesc blocuri suspendate care stau înclestate între acestia, având dimensiuni mari. Gurile de intrare sunt foarte înguste, reprezentate de diaclaze iar la prima vedere acestea par a fi simple fisuri în masa rocii nu cã dincolo s-ar continua cu avene. Avenul din Rarãu si Avenul din Pãdure au cele mai mari lungimi si au 4 respectiv 2 deschideri. |
|
|
|
|
|
Pesterile sunt de aceeasi origine ca avenele si au anumite trasaturi care le deosebesc de cele de dizolvare: goluri înguste, nu foarte lungi, neconcretionate , cu sãli mici iar legãtura dintre ele se face prin puturi verticale si adânci, prezenta blocurilor suspendate de mari dimensiuni între peretii pesterilor, deschideri relativ înguste variind de la 0,7 la 3 m.
Unele dintre ele sunt destul de mici 14-15 m lungime (P. nr.2 si nr. 1 din Pietrele Doamnei) si au douã deschideri de aceea au temperaturi relativ scãzute influentate foarte mult de cele din exterior. Datoritã unei fisuratii foarte dese a masei de calcar în pesteri au loc curenti foarte puternici care se resimt cel mai mult în puturile de legãturã dintre sãli. Temperatura multianualã a locului este de aproximativ 1,5-20 C si rezultã cã aceste pesteri sunt foarte friguroase pãstrând bucãti de gheatã pânã în anotimpul de varã. Cea mai lungã pesterã este Pestera Domnitei situatã sub Piatra a 2-a în partea de vest a acesteia cu o lungime de 93,5 m, denivelare -24,7 m si o deschidere relativ îngustã ( 1m înãltime x 1lãtime) îi urmeazã Pestera Diaclaza din Piatra a 3-a si Pestera nr.1 de sub Piatra a 3-a cu lungimi de 61 si respectiv 48 m. |
|
|
|
 |
|
|
|
Aceste pesteri sunt fosile prin însãsi geneza lor, iar prezenta ghetii se datoreazã apei provenite din ploi ce s-a scurs prin fisuri si ajungând în partea cea mai adâncã a pesterii a înghetat din cauza temperaturilor foarte mici. (Carmen Vasilie)
Cea mai mare si cea mai spectaculoasã pesterã de tractiune gravitationalã din Rarãu este Pestera Liliecilor. Aceasta se aflã la 1 km. nord de Pietrele Doamnei în interiorul unei olistolit calcaros. Deschiderea pesterii se aflã în interiorul unei doline a cãrei diametru este de 13 m. Pe o lungime de 340 m si o diferentã de nivel de 86 m, se însiruie 6 încãperi: Sala Luminatã, Sala Liliecilor, Sala Dreptunghilarã, Sala Conicã, Sala Ramificatã si Sala Ascunsã. Legãtura între aceste sãli se face prin puturi de pânã la 14 m. Plafonul pesterii este diferit de la o salã la alta si este format din îngrãmãdiri de blocuri dispuse în mod curios si periculos. Podeaua prezintã blocuri mari de pietre desprinse cândva din plafonul pesterii, iar în unele portiuni prezintã înclinãri de 450. Plafonul mai prezintã fisuri evidente care delimiteazã blocurile de calcar. Pestera este lipsitã de formatiuni concretionate, dar totusi prezintã scurgeri de Mountmilch siroit de-a lungul unor crãpãturi. Având o singurã deschidere deplasarea areului nu este prea puternicã, dar curentii de aer se fac totusi simtiti mai ales în puturile ce fac trecerea de la o salã la alta. Când zãpada se topeste sau când ploile se instaleazã pentru o duratã mai mare de timp apa care îsi face aparitia în pesterã urmeazã drumul fisurilor si crãpãturilor si dispare tot prin fisuri si crãpãturi undeva în profunzimea straturilor de calcar. (Nicolae Valenciuc, Tatiana Done, 2001).
În Masivul Rarãu mai sunt douã pesteri care meritã mentionate: Pestera de la Moara Dracului si Pestera din Piatra ªoimului care s-au format prin dizolvare chimicã. Aceste pesteri sunt foarte mici 7-9 m lungime, au forma deschiderii si galeriei rotundã, dar nu sunt concretionate datoritã gelifractiei care a lucrat puternic. ( Carmen Vasilie) |
|
|
|
BIBLIOGRAFIE:
- Marcian Bleahu: - Relieful carstic, Bucuresti, 1982
- Marcian Bleahu - Morfologia carsticã, Bucuresti, 1974
- Vasile Mutihac: - Geologia României
- Constantin Rusu: - Masivul Rarãu (caracterizare fizico-geografica, Iasi, 1997)
- Grigore Posea : - Relieful României, Bucuresti, 1974
- Bazinul hidrografic Slãtioara (studiu fizico-geografic) lucrare de licenta
- Îndrumãtor stiintific : Lector univ. dr. Viorel Chiritã
- candidat: Robei Florin Marius, Suceava, 1999
- Masivul Rarãu : - Studiu climatologic Lucrare de licentã :
- Îndrumãtor stiintific Lector univ. Liviu Apostol ,
- Absolvent Bogos Liviu, Suceava, 2000
- Ionita Ichim : - Muntii Stânisoara, 1981
- * * * Pestera Liliecilor - Fundatia de speologie "Club Speo Bucovina" 2001 |
|
