top3
sigla CSB
prima
slatioara
giumalau
pestera
album

PEŞTERA LILIECILOR

Tipul rezervaţiei : speologică şi biospeologică

IMG_1530

Localizare: Aria protejată „Peştera Liliecilor din Rarău”, este localizată în partea nordică a Carpaţilor Orientali, masivului Rarău, muntele Hăghimiş, în direcţia nord faţă de vârful Pietrele Doamnei, la aproximativ 1km de aceasta. Ea se înscrie într-un platou calcaros, care se găseşte la altitudinea de aproximativ 1500m.

Încadrare teritorială: Din punct de vedere teritorial-administrativ, se încadrează pe teritoriul Municipiului Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava.

ţiile ştiinţifice sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor habitate naturale terestre şi/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes ştiinţific […] Mărimea rezervaţiilor ştiinţifice este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrităţii zonei protejate. Managementul rezervaţiilor ştiinţifice asigură un regim strict de protecţie prin care habitatele sunt păstrate într-o stare pe cât posibil neperturbată. În aceste zone se interzice desfăşurarea oricăror activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, educaţie şi de ecoturism cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul forului ştiinţific competent şi al administratorului rezervaţiei ştiinţifice. […] SURSA : M.O. 442/29.06.2007 – O.U..nr.57 / 2007 – Anexa 1 –scopul şi regimul de management al categoriilor de arii protejate

IMG_0562

Suprafaţa protejată: Rezervaţia ştiinţifică Peştera Liliecilor cuprinde peştera (golul subteran) precum şi o suprafaţă de teren de circa 6 ha, situată la exterior, pe teritoriul ariei naturale protejate Rarău – Pietrele - Doamnei

  Denivelarea peşterii este de: -86m
  Lungimea tuturor galeriilor conform cartării:  340 m

Categoria: Clasificare IUCN : Categoria I b

Actul de declarare: HG 2151 / 30.11.2004

Rezervaţia este inclusă în reţeua europeană de arii protejate Natura2000, făcând parte din ROSCI0212 Rarău-Giumalău şi ROSPA0083 Rarău-Giumalău.

IMG_1654

RECOMANDĂRI

exclamare

Deoarece este o peşteră mai puţin prietenoasă, coborârea în ea necesită cunoştinţe de speologie şi echipament speologic.

Speologia nu este o activitate solitară şi nici nu se poate învăţa numai din cărţi, de aceea luaţi legătura cu Fundaţia Speologică „Club Speo Bucovina” din Municipiul Suceava, care vă poate sprijini pentru a face cunoştinţă cu acest domeniu, corect şi în siguranţă.

exclamare

Istoric:

Peştera a fost cercetată în 1954 de o echipă de alpinişti de la Casa Centrală a Armatei din care făcea parte şi Emilian Cristea, iar mai târziu de Marcian Bleahu.

În anul 1975 Cercul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti face prima cartare a peşterii realizând prima hartă. Echipa era formată din studenţii Brateş Nanu, Done Adrian, Ceară Evantia, Roman Costache, Ursache Petrică.

Peştera este înscrisă în Catalogul Sistematic al Peşterilor din România, fiind înregistrată la numărul 1050 / 1.

Primele cercetări privind fauna din peşteră, s-au făcut în 1962 când s-a pus întrebarea unde se duc liliecii din locurile în care formează colonii în timpul sezonului cald.

Populaţia totală a fost evaluată, în acei ani,  la peste 5ooo de exemplare!, astăzi ajungând la doar 2500 de exemplare.

Începând cu anul 2002, sunt făcute monitorizări ale populaţiilor de lilieci în fiecare iarnă în Peştera Liliecilor din Rarău. S-a constatat faptul că în aceşti ani populaţia de lilieci din peştera Liliecilor a fost relativ constantă, dar la valoarea de aproximativ 2000 - 2500 exemplare 

Caracterizare şi importanţă:

Siturile subterane, cum sunt peşterile, sunt importante habitate pentru liliecii din întreaga lume. În nordul Europei, asemenea adăposturi sunt folosite în principal pentru hibernare.

În Uniunea Europeană, atât liliecii cât şi locurile lor de înmulţire şi odihnă sunt protejate prin Directiva Consiliului 92/43/EEC din 21 mai 1992 asupra conservării habitatelor naturale şi a florei şi faunei sălbatice.

Peştera Liliecilor din Rarău este cea mai mare peşteră de tracţiune gravitaţională de pe teritoriul României. Importanţa ei rezidă şi prin faptul că adăposteşte cea mai mare colonie de lilieci de interes comunitar din jumătatea de est a României.

Condiţii geologice şi geomorfologice:

La 1 km distanţă de Pietrele Doamnei, într-un masiv de calcare cretacice cu dimensiunile de 500m lungime, 200m lăţime şi 120m înălţime, se află Peştera Liliecilor denumită de localnici „Borta îngrădită”, din cauza îngrădirii avenului prin care peştera poate fi accesibilă.

Aceasta, este un vechi recif de acum 100 milioane de ani care a fost prins între sedimentele depuse în jur. Prin ridicarea lanţului de munţi, eroziunea a îndepărtat formaţiunile mai moi, argile, marne, etc şi a lăsat masa de calcare în relief, dominând văile din jur cu pereţi abrupţi. Supus tracţiunii gravitaţionale laterale, întregul bloc a alunecat pe substratul mai puţin rigid, crăpându-se şi rupându-se în blocuri. Între aceste blocuri au rămas spaţii care formează peştera.

Născută dintr-o diaclază sau chiar din mai multe, calcarul aflat undeva la un nivel mai coborât a făcut şi mai face loc blocurilor de deasupra, dintre diaclaze, să coboare încet în jos. Astfel, blocuri de sute de tone stau ameninţător gata să cadă; unele au şi căzut lăsând în plafon locuri imense.

Cea mai mare parte a peşterii prezintă aspect ruiniform similar cu relieful sub care se află Pietrele Doamnei. Săpată în calcar de culoare alb-cenuşiu, calcar în care se văd crăpături ce brăzdează tavanul şi pereţii în toate direcţiile, contrastează cu petele de culoare albă ale scurgerilor de Montmilch  şiroit de-a lungul unor crăpături.

În ansamblul ei, peştera este mică, lipsită de formaţiuni carstice concreţionare (stalactite, stalagmite, coloane, gururi, perle de cavernă, ş.a.).

Aproape peste tot se întâlnesc blocuri de piatră mai mari sau mai mici, înclinate, sprijinite, căzute şi rostogolite dând astfel o imagine de haos şi nesiguranţă.

Intrarea peşterii este reprezentată de un aven larg cu diametrul de 2-3m.

Echipaţi cu salopetă, cască şi lumină electrică, coborâm pe coardă.

IMG_1523
IMG_1586

După 14m de coborâre, peştera se lărgeşte într-o sală care a primit denumirea de Sala Luminată, având înălţimea de 9m şi 8 m lăţime. Plafonul şi podeaua acestei săli este din blocuri mari de calcar.

IMG_1517

Pentru ne putea continua drumul, în bune condiţii, este necesar să folosim, în continuare,  echipamentul de speologie.

 Astfel, vom putea să coborâm, pe coardă, cei 7 m prin diaclază (care are o lărgime ce variază între 0,25 şi 0,45m) şi să ajungem la Sala Liliecilor.

Din această sală, se poate ajunge în Sala Dreptunghiulară, care datorită unui uriaş bloc prăbuşit, este separată în două.

Plafonul este format din blocuri sprijinite unul de altul într-un mod curios şi periculos. Podeaua acestei săli prezintă blocuri de piatră mari desprinse cândva din plafon.

Două deschideri ca două ferestre mari se înscriu în peretele din faţă şi face ca această sală să comunice cu Sala Conică. Trecerea se poate face prin deschiderea din dreapta, jos, care are 0,80 x 1m, după ce se coboară mai întâi un prag de peste 2m şi se urcă uşor printr-un gang.

Din această sală,  se poate ajunge în Sala Ramificată, care datorită unui uriaş bloc prăbuşit, este separată în două.

Între cele două ramuri ale Sălii Ramificate şi la un nivel inferior acesteia se găseşte ultima sală, numită Sala Ascunsă. Podeaua ei este înclinată nord-sud, spre partea sudică terminându-se cu două ramificaţii.

Peştera Liliecilor din Rarău, este o cavitate care nu prezintă interes turistic fiind lipsită de formaţiuni. Datorită fragmentării, poate fi un loc plin de surprize neplăcute pentru turiştii neavizaţi.

În peşteră, în perioada  august/septembrie – iunie, hibernează în colonii 2 specii de lilieci.

Gruparea liliecilor în colonii se face foarte compact. Indivizii sunt aşezaţi cu faţa în aceeaşi parte şi sunt atât de înghesuiţi încât colonia formează un fel de covoraş prins de plafon sau de pereţi.

Numărul indivizilor care intră în alcătuirea unei colonii variază de la grupuri mici de 3 – 12 indivizi până la grupuri de peste 1000 de indivizi.

Cele mai multe colonii se formează în sala liliecilor (40 în februarie – 55 în octombrie). Numărul coloniilor scade în celelalte săli şi e în strânsă legătură cu numărul de indivizi din sălile respective (N.Valenciuc şi I.Ion).

Coloniile sunt aşezate atât pe plafon cât şi pe pereţii verticali ai peşterii. Ele pot fi întâlnite la înălţimea de 1 m faţă de podeaua încăperii, dar pot, tot atât de bine, să fie găsite în punctele cele mai înalte ale sălilor.

În urma observaţiilor efectuate  în decembrie 1962 de către cercetătorul Niculae Valenciuc de la Universitatea “Al.I. Cuza” Iaşi, s-a constat că întoarcerea la adăpostul de iarnă a liliecilor, are loc începând cu luna august. Dar majoritatea chiropterelor (70 – 80%) se întorc pe parcursul lunii octombrie, când efortul de acomodare la noile condiţii este minim, având în vedere că temperatura aerului din exterior este practic egală cu cea din interior şi când umezeala relativă a aerului din exterior este mult mai apropiată de cea din interior.

Reducerea metabolismului şi intrarea animalelor în somnul de iarnă trebuie să se realizeze în anumite condiţii de microclimat.

Coloniile sunt constituite din 2 specii importante :

Mamiferele mici din aria protejată Peştera Liliecilor din Rarău sunt reprezentate de 15 specii de lilieci (chiroptere) întâlnite în diverse perioade ale anului. Toate se regăsesc in Anexele II-IV ale Directivei Europene.

În zona rezervaţiei din Rarău au fost detectaţi, de-a lungul timpului, următoarele specii:
 - liliacul comun mare (Myotis myotis),
 - liliacul comun mic (Myotis blythii),
 - liliacul cu urechi mari (Myotis bechsteinii),
 - liliacul lui Brandt (Myotis brandtii)
 - liliacul must
ăcios(Myotis mystacinus),
 - liliacul cu aripi cu franjuri (Myotis nattereri),
 - liliacul de ap
ă (Myotis daubentonii),
 - liliacul nordic (Eptesicus nilssonii),
 - liliacul cu aripi late (Eptesicus serotinus),
 - liliacul mic comun (Pipistrellus pipistrellus),
 - liliacul mare de amurg (Nictalus noctula),
 - liliacul urecheat ro
şcat (Plecotus auritus),
 -liliacul urecheat gri (Plecotus austriacus)
 - liliacul cârn (Barbastella barbastellus)
 - liliacul mic cu potcoav
ă (Rhinolophus hipposideros)